Etichetă: gimnastică de performanță

  • Prima lecție de acomodare: Ce trebuie să știi înainte ca fetița ta să pășească pe covorul de gimnastică

    Prima lecție de acomodare: Ce trebuie să știi înainte ca fetița ta să pășească pe covorul de gimnastică

    Deschidem o nouă locație pentru cursuri de gimnastică ritmică

    Copii 3, 4, 5, 6, 7, 8+ ani

    Clubul nostru se extinde cu o locație nouă, dedicată cursurilor de gimnastică ritmică, într-o zonă extrem de accesibilă: Gara de Nord / Basarab / Giulești, fiind punctul ideal de întâlnire pentru părinții și copiii din Sectorul 1 și Sectorul 6.

    Această nouă sală completează rețeaua noastră de locații deja consacrate, unde se înscriu fetițe atât din București, cât și din Ilfov:

    • Zona de Sud: în apropiere de Piața Sudului, Berceni, Sun Plaza, Orășelul Copiilor, Eroii Revoluției, Popești Leordeni (Sector 4).
    • Zona de Nord: în apropiere de Arcul de Triumf, Aviatorilor, Dorobanți, Floreasca, Băneasa, dar și pentru fetițele din Chitila, Otopeni sau Mogoșoaia (Sector 1).

    Dacă te gândești să îți îndrumi fetița către cel mai frumos sport feminin, iată tot ce trebuie să știi despre primele ședințe la noi în sală.

    @acs_proaktiv

    ╰┈➤Dacă fetița ta nu stă locului prin casă ╰┈➤Dacă vrei să îi reduci timpul petrecut în fața ecranelor ╰┈➤Dacă visează la costume sclipitoare și aplauzele publicului ╰┈➤Sau chiar dacă e timidă și vrei să îi redai încrederea în ea …atunci locul ei e la noi, în sală. Unde? În zonele Arcul de Triumf și Piata Sudului (București). ⋆⋅☆⋅⋆ Cursuri de gimnastică ritmică și dans pentru copii ⋆⋅☆⋅⋆ #mamiciinromania #cursurigimnastica #distractie #fetitamea #activitaticopii

    ♬ Walking Around – Instrumental Version – Eldar Kedem

    Prima lecție de gimnastică ritmică: Acomodare, emoții și culoare

    Prima întâlnire este, înainte de toate, o lecție de probă și acomodare. Este momentul în care fetița descoperă dacă îi place atmosfera, muzica și mișcarea, iar noi, antrenoarele, observăm cum se integrează în colectiv și cât de cooperantă este în cadrul activităților sportive.

    Sfat pentru mămici: Nu vă faceți griji dacă apar emoțiile! Uneori, prima experiență poate fi copleșitoare. De aceea, părinții pot rămâne în vestiar pe durata ședinței. Este important ca micuța să știe că mami sau tati sunt aproape în caz că are nevoie de o îmbrățișare. Totuși, accesul părinților în sala de antrenament nu este permis, pentru a nu distrage atenția fetițelor și pentru a permite antrenoarei să creeze o conexiune directă cu ele.

    Prima lectie de gimnastica ritmica pentru Fetitele din Sector 1, 2, 3, 4, 5, 6 - Echipament necesar

    Check-list: Cu ce echipament venim la antrenamentele de gimnastică?

    Pentru ca mișcările să fie fluide și sigure, echipamentul corect este esențial:

    • Îmbrăcăminte: Colanți și tricou (sau bluză) mulate pe corp, pentru a nu incomoda mișcările.
    • Încălțăminte: Șosete simple sau cipici speciali pentru gimnastică ritmică sau balet.
    • Hidratare: O sticlă cu apă și, eventual, un prosopel mic pentru vară.
    • Suport emoțional: Dacă micuța are o jucărie dragă, o poate aduce cu ea la sală pentru a se simți în siguranță până se obișnuiește cu noul mediu.

    Poți găsi haine de antrenament și obiecte de de gimnastică ritmică de la branduri îndrăsite de gimnaste din toată lumea la magazinul Dvision!

    @acs_proaktiv

    🌸 Antrenamentele grupei de inițiere 🌸 Aici învățăm să ne mișcăm cu bucurie, să creștem frumos și armonios, să dezvoltăm musculatura, să corectăm postura și să căpătăm o alură elegantă. 🤸‍♀️ În timp, modelăm silueta și antrenăm coordonarea, pas cu pas, prin exerciții adaptate vârstei și nivelului fiecărei fetițe. ✨ Gimnastică pentru toți – indiferent de experiență sau vârstă. Iar după ce stăpânesc mișcările de bază, fetele au ocazia să își etaleze progresul în cadrul serbărilor, spectacolelor și competițiilor! 🎀 Vino cu micuța ta și oferă-i șansa de a descoperi disciplina și bucuria mișcării! #cursurigimnastica #cursuridans #gimnasticabucuresti #gimnasticaritmica #mamicipetiktok

    ♬ Playground in the forest – Luminous Echo son

    Cum arată o oră de inițiere (60 de minute)

    La grupa de gimnastică pentru fetițe de 3, 4, 5, 6, 7, 8 ani

    Lecțiile noastre sunt concepute să fie un amestec echilibrat între disciplină și joacă:

    1. Alinierea și Salutul: Învățăm respectul față de grup și antrenor.
    2. Încălzirea: Pregătim corpul pentru efort, antrenăm flexibilitatea și ritmul.
    3. Liniile de mișcare: Exersăm mersul elegant cu balansări, sărituri și primele elemente acrobatice de bază.
    4. Mânuirea obiectelor: Introducem treptat coarda, cercul, mingea, măciucile și panglica. Acestea dezvoltă coordonarea și îndemânarea (care îi vor fi de mare folos fetiței și la școală, când va învăța să scrie sau să picteze!).
    5. Pregătire fizică și Joc: Încheiem cu exerciții de forță și rezistență, adesea transformate în ștafete și jocuri distractive pentru a menține entuziasmul viu și pentru a asocia efortul intens cu un prilej de bucurie.

    La ce rezultate să te aștepți după primele 2-3 luni de cursuri?

    Before…

    Gimnastica ritmica, sport, flexibilitate, dans Bucuresti - Pro Aktiv

    …After

    Gimnastica ritmică nu transformă doar corpul, ci și caracterul. Într-un interval scurt, se produce o metamorfoză impresionantă! După primele luni, vei observa la fetița ta:

    • O mai bună concentrare și atenție la detalii.
    • Disciplină și organizare în rutina zilnică, inclusive la activitățile școlare.
    • Gestionarea stresului și a emoțiilor prin mișcare.
    • O condiție fizică vizibil îmbunătățită și multă energie pozitivă.
  • Ce învățăm la grupele de gimnastică ritmică?

    Ce învățăm la grupele de gimnastică ritmică?

    Părinți, v-ați întrebat vreodată cum decurge o lecție de gimnastică? La fiecare grupă, procesul este diferit!

    La Club Sportiv Pro Aktiv, fiecare fetiță își găsește locul în grupele de gimnastică ritmică! Împărțite în funcție de vârstele și nivelul de pregătire al copiilor, grupele asigură integrarea ideală a oricărei fetițe și acordarea atenției antrenoarelor coordonatoare.

    De la primele mânuiri cu cercul până la exercițiile spectaculoase cu panglica, descoperi parcursul complet, pas cu pas. Rămâi până la capăt și imaginează-ți locul ei pe covor. Vezi cum decurge o lecție de antrenament AICI.

    Grupa Baby Gym

    Învățăm să ne mișcăm prin joacă!

    • Cooperare, disciplină
    • Coordonare, ritm
    • Blândețe și încurajări

    Descoperim mișcarea prin jocuri distractive, adaptate vârstei, ce antrenează coordonarea și simțul ritmului.

    🧩 Cursurile BABY GYM (3–5 ani) au la bază elemente ludice. Cum altfel să captăm atenția și curiozitatea unei pitice dacă nu prin joacă? Așa ajung mititelele să își antreneze ritmul, coordonarea, îndemânarea și rezistența: prin ștafete, exerciții pe muzică și mânuiri de obiecte (cercuri, panglici, mingiuțe). Aici, blândețea e cuvântul-cheie.

    Transformăm energia lor naturală în pași de dans.

    Grupa de avansate

    Descoprim emoțiile concursului!

    • Mânuiri de obiecte
    • Perfecționare tehnică
    • Primele spectacole și competiții

    Aprofundăm tehnica mișcărilor și învățăm să mânuim obiectele (coardă, cerc, minge, măciuci, panglică).

    💪🏻 Odată ce au acumulat suficientă experiență, curajoasele pot face pasul către grupa de AVANSATE! Aici se vor confrunta cu primele emoții ale spectacolului, întrucât facem trecerea de la elemente și mânuiri de bază la exerciții de concurs, cu muzică și costume.

    Construim încrederea partipând la primele spectacole și concursuri.

    Inițiere – exerciții cu cercul

    @acs_proaktiv

    Gașca micilor gimnaste își dă întâlnire de două ori pe săptămână la cursurile de gimnastică ritmică.🤸🏻‍♀️ Se antrenează în sala din zona 📍Arcul de Triumf – Dorobanți – Aviatorilor, unde învață mișcările de bază ale gimnasticii și se distrează mânuind panglici, cercuri, mingi și corzi. Mai presus de orice exercițiu stau timpul de calitate, prieteniile și bucuria de a fi împreună într-un grup care le susține! Ne găsiți și în alte locații din București: 📍 Piața Sudului – Berceni, sector 4 📍 Gara de Nord – Grivița, sector 1 Oriunde ne întâlnim, creștem prin mișcare și devenim încrezătoare! #cursurigimnastica #gimnasticabucuresti #mamici #crestemfrumos #activitaticopii

    ♬ Cute – Aurel Surya Lie

    Performanță – mânuiri de panglică

    @acs_proaktiv

    Panglici și vise colorate 🌈 Cel mai iubit obiect al micuțelor, încă de când pășesc pentru prima dată în sala de gimnastică. 🎀 Suave, fascinante, pline de culoare, panglicile devin simbolul inocenței copilărești și al creativității. Pentru că grația se poate învăța și prin joacă! În timp ce cu stiloul așternem povești pe hârtie, cu panglica, poveștile se desenează în mișcare. 🖌️ #parinti #copilfericit #mamiciinromania #tatadefata #invatareprinjoaca

    ♬ Light of the Soul – SANTANA J.L.M
  • Prima competiție a anului

    Prima competiție a anului

    Festivalul Best Star

    Unul dintre obiectivele noastre de suflet pentru anul 2025 este să creștem fetițe pentru proba de grup, nu doar pentru cele individuale. Să le învățăm să fie cu adevărat o echipă, o mică „mașinărie” precisă, în care toate cele 5 gimnaste lucrează ca una singură.

    Ansamblu concurs Best Star - ACS Pro Aktiv
    Pregătire ansamblu concurs Best Star
    Backstage Festivalul Best Star
    Concurs Palatul Copiilor Best Star

    ~

    1

    ~

    Ne-am întâlnit dis de dimineață la Palatul Copiilor și am dat start antrenamentului.

    Au început încălzirea pline de entuziasm, s-au costumat rapid, iar în backstage au făcut ultimele repetiții, punând la punct detaliile fine.

    ~

    2

    ~

    Au urmat emoții intense înainte de evoluția pe scenă

    Și apoi s-a întâmplat magia!

    Nu doar că s-au distrat și au format o echipă minunată, dar s-au prezentat pe scenă cu multă energie, au fost jucăușe și atente. Au reușit să se coordoneze, să se sincronizeze și să redea ritmul și tema melodiei, transformându-se în mici spiriduși.

    Ansamblu Pro Aktiv Best Star
    Ansamblu Pro Aktiv spectacol gimnastică