
Am început în urmă cu 13 ani, cu o mână de copii și o sală micuță, și am ajuns să ne extindem la:
✅ 2 locații adecvate,
✅ 7 antrenoare pasionate,
✅ 6 grupe de fetițe împărțite pe vârste și niveluri.
Astfel, fiecare copil beneficiază de atenția și programul pe care le merită.

Grupa noastră de performanță a accesat anual podiumuri la nivel național și internațional, în probele individuale și de ansamblu.
Totodată, copii cărora noi le-am clădit bazele în gimnastica ritmică au ajuns acum în loturile naționale.
Ce ne recomandă?
Echipa noastră
Cazacu Irina

Antrenor principal
Arbitru național FRGR
Grupa de performanță
Cu o carieră sportivă de peste 18 ani, Irina a reușit întotdeauna să îmbine antrenamentele cu performanța școlară. A reușit calificarea în Cupa României la gimnastică ritmică timp de 5 ani la rând și participat în finale europene și mondiale ale unor concursuri renumite de dans…
Georgescu Sarah

Antrenor principal
Arbitru național FRGR
Grupa de inițiere – Sector 1
După ce a început cu lecții de dans, Sarah a decis să treacă spre gimnastica ritmică de la vârsta de 8 ani, și a avut o carieră de aproape un deceniu în acest sport. A participat la Campionate Naționale și concursuri internaționale în Bulgaria, unde a obținut multiple medalii și trofee valoroase…
Stanciu Daniela

Antrenor secund
Grupa de performanță
Fostă sportivă din prima generație preluată de Irina, Daniela și-a început cariera la o vârstă mai târzie, însă a fost un exemplu de pasiune extremă. A reușit să urce în clasamente, să depășească adversare mult mai experimentate și să obțină medalii de aur în competiții naționale și internaționale de prestigiu…
Besoiu Iulia

Antrenor secund
Grupa de performanță
Între anii 2019 și 2021, a făcut parte din Lotul Olimpic de ansamblu, participând la numeroase competiții internaționale. Printre acestea, nu mai puțin de două Campionate Europene și un Campionat Mondial, obținând cel mai bun rezultat locul 8 la echipă la Europenele din 2021…
Anelisse Mirea

Antrenor principal
Grupa de inițiere – Sector 4
Cea mai tânără membră a echipei noastre, Anelisse Mirea, a practicat gimnastica artistică de performanță timp de 13 ani, atât la Clubul Sportiv Steaua, cât și la Clubul Sportiv Dinamo București. A participat la Campionate Naționale și a fost selectată în lotul național, parcurs în urma căruia și-a format, pas cu pas, disciplina, perseverența și spiritul de echipă…
Vrei să te alături echipei?
Suntem permanent în căutare de oameni pasionați, dornici să evolueze în carieră! Dacă:
✔ ai experiență ca pedagog / îți place să lucrezi cu copiii,
✔ ai activat în gimnastica ritmică, aerobică, artistică, acrodance, dans sportiv sau balet
…te așteptăm cu drag în echipa noastră de antrenoare!
Ajută-ne să creăm un spațiu în care copiii pot visa mai departe.
Contribuie și tu la magia pe care o creăm în sala de antrenament, zi de zi, și susține dezvoltarea copiilor prin donații și sponsorizări.
Fiecare gest contează!

Suflet și profesionalism
Regăsește momente din antrenamentele noastre sau competiții pentru a te convinge!

