Etichetă: concurs gimnastica

  • Gimnastică ritmică de performanță – pregătirea pentru competiții la copii

    Gimnastică ritmică de performanță – pregătirea pentru competiții la copii

    Gimnastica ritmică de performanță

    Cum pregătim copiii pentru competiții la clubul Pro Aktiv?

    Trecerea de la cursurile de inițiere la gimnastica ritmică de performanță reprezintă o etapă încărcată de emoție, atât pentru tinerele sportive, cât și pentru părinți. Când fetițele fac tranziția către grupele de avansate și performanță, ritmul antrenamentelor se schimbă, iar accentul se mută pe pregătirea pentru primele competiții oficiale.

    Dacă fetița ta se află la început de drum în activitatea competițională sau îți dorești să știi la ce să te aștepți de la noul sezon, iată cum structurăm acest proces la Pro Aktiv București pentru o dezvoltare armonioasă și echilibrată.

    Pregătirea tehnică la cursurile intense de gimanstică ritmică

    De la învățarea elementelor la starea de „flow”

    Dacă la cursurile obișnuite de gimnastică din perioada de învățare, accentul se pune pe descoperirea mișcărilor și studiul elementelor tehnice (acrobații, piruete, sărituri, mânuiri sau lansări de obiecte), cu cât avansăm în pregătire, focusul se mută pe repetarea integrală a exercițiilor pe muzică.

    În această etapă, fetele învață să rămână în starea de flow și să facă față oricărei situații neprevăzute pe covor.

    Mișcările curg natural, iar organismul reacționează rapid.

    ⬩➤ Gestionarea inteligentă a greșelilor.

    Eventualele ezitări sunt mascate rapid și transformate chiar în mici inovații.

    ⬩➤ Focus și rezistență psihică.

    Puterea de concentrare a gimnastelor ajunge la cote maxime.

    Pregătirea psihologică pentru gimnastele din grupa de performanță

    Ghidaj blând pentru evitarea presiunii

    Adesea, trupul se mai adaptează rapid la schimbările din antrenament și la noul ritm, însă mintea are nevoie de cel mai mult suport pentru a nu juca feste fix în momentele cheie. De aceea, pregătirea psihologică a gimnastelor nu trebuie neglijată, indiferent de nivel sau experiență.

    La vârste fragede, fetițele abia învață să își gestioneze stările și gândurile, motiv pentru care abordarea noastră este întotdeauna calmă, empatică și axată pe bucuria mișcării și celebrarea micilor reușite.

    ⬩➤ Comenzi mentale scurte

    Cuvinte-cheie folosite înainte de elementele dificile, la care se confruntă cu temeri.

    ⬩➤ Încurajare constantă

    Remarcarea și celebrarea fiecărui mic progres obținut pe parcursul anului.

    ⬩➤ Schimbarea perspectivei (Reframing)

    Când fetele surprind un gând negativ sau o teamă în minte („Dacă nu îmi iese prinderea?”), le învățăm să îl transforme pe loc într-unul pozitiv și constructiv („Știu exact ce am de făcut, am repetat de sute de ori, iar din fiecare încercare învăț cum să fiu și mai pregătită!”).

    ⬩➤ Tehnici de respirație și activare

    Exerciții de relaxare pentru momentele de agitație interioară sau tehnici de activare musculară când apare blocajul mental (freeze).

    Antrenamentele de verificare

    Rețeta împotriva anxietății de covorul de concurs

    Anxietatea se diminuează prin expunere treptată. De aceea, înainte de competițiile oficiale, organizăm probe interne de verificare desfășurate în condiții reale de concurs: costume de prezentare, jurizare și public (format din părinții micuțelor).

    Orice zi de concurs începe de fapt ca un antrenament obișnuit. Tocmai asta le dă fetelor siguranță în momentele de stres: familiaritatea. Așa că ziua de verificare debutează exact ca un antrenament tipic: cu programul bine-cunoscut de încălzire. Doar că de data aceasta, fetele îl execută parcă mai înviorate și mai motivate ca niciodată!

    Așa învață cele mici că sunt puternice și capabile să își atingă orice obiectiv își pun în minte. Satisfacția trăită la finalul unui exercițiu reușit, sub aplauzele părinților, rămâne întipărită în suflet. Iar la proba supremă, concursul, vor păși pe covor cu dreptul, purtând deja cu ele certitudinea și încrederea că pot reuși.

    Familia gimnastelor, antrenoarelor și părinților Pro Aktiv.

    Susținerea întregii echipe face minuni

    Conexiune. Încurajare. Mândrie.

    Pornim cu încredere la drum! Împreună — Familia Pro Aktiv. Covorul de concurs poate părea uriaș când ești singură în fața arbitrilor, dar emoțiile se transformă în entuziasm când simți că întreaga echipă te susține din tot sufletul.

    Fiecare etapă din gimnastica ritmică de performanță este construită cu grijă pentru sănătatea fizică și emoțională a fetițelor. De la primele elemente învățate prin joacă până la costumele strălucitoare de pe podium, parcursul este o adevărată aventură de creștere.

    Așa că a venit timpul să..

    Spunem „Hello!” noului sezon! De weekendul viitor încep primele competiții din această toamnă. Pe cât de frumos strălucesc costumele, pe atât de tare le bat inimioarele! De la 6 la 16 ani, gimnastele noastre sunt pregătite să pășească în concurs, transformând fiecare clipă de muncă din această vară în performanțe memorabile.

    Mult succes, prințeselor! Ați crescut tare frumos! Maturitatea pe care ați dobândit-o se vede atât în finețea cu care lucrați pe covor, cât și în atitudinea și seriozitatea care au ajuns să vă caracterizeze în viața de zi cu zi. …și când ne gândim că acesta e abia începutul!

  • Sezonul marilor emoții: Primele concursuri și spectacole de dans pentru copii | București, Sector 2 & 4

    Sezonul marilor emoții: Primele concursuri și spectacole de dans pentru copii | București, Sector 2 & 4

    Ce explorăm în acest articol…

    Capitolul

    Concurs de dans și gimnastică Best Star

    𖡡 Palatul Copiilor, Sector 4

    Filmări cu numerele premiate


    Capitolul

    Festivalul de dans Grand Dance

    𖡡 Sala de spectacole Luceafărul, Sector 2

    Video cu numărul câștigător


    Capitolul

    Cum contribuie aparițiile pe scenă la dezvoltarea oricărui copil

    Creștem reziliența și încrederea în sine.


    Capitolul


    Capitolul 1:

    Concurs de dans și gimnastică Best Star

    Activitati copii Bucuresti - cursuri de gimnastica ritmica si dans acrobatic

    Succes Răsunător la BestStar: 7 Steluțe sub Lumina Reflectoarelor!

    Emoție, grație și multă energie! Recent, scena Festivalului de Dans și Gimnastică Ritmică „BestStar” a fost cucerită de micile noastre talente. Suntem mândri să vă anunțăm că cele 7 steluțe ale clubului nostru au strălucit mai tare ca niciodată, demonstrând că munca depusă în sala de antrenament se transformă, sub lumina reflectoarelor, în magie pură.

    Efortul lor a fost răsplătit pe măsură, fetele aducând acasă nu doar amintiri prețioase, ci și un palmares impresionant:

    • 2 Trofee de Aur 🏆
    • 1 Premiu Special (Voucher valoric)

    Podium pentru Grupele de Avansate

    @acs_proaktiv

    ⭐7 steluțe au strălucit la 𝒇𝒆𝒔𝒕𝒊𝒗𝒂𝒍𝒖𝒍 𝑩𝒆𝒔𝒕 𝑺𝒕𝒂𝒓 și au adus acasă: 2 trofee🏆 + 1 premiu special🏅! 💛Duo: 𝑳𝒂 𝑪𝒉𝒊𝒄𝒂 𝒀𝒆𝒚𝒆 – Locul 1 💛Grup: 𝑵𝒆𝒘 𝑹𝒖𝒍𝒆𝒔 – Locul 1 Tare mândre suntem de ele și abia așteptam să le revedem sub lumina reflectoarelor! Mereu aduc cu ele o sclipire aparte și o energie ce înviorează toți spectatorii. ✨ Vrei să crești o mică campioană? Ușile sălilor noastre sunt mereu deschise pentru fetițe curajoase! 💃🏻Înscrieri la cursuri de dans și gimnastică ➜ proaktiv.ro/contact #mamici #tiktokromania #fypvirall #mamicipetiktok #activitati @Anelisse Mirea @Sarah💋

    ♬ original sound – MOVIE EDITS

    Sector 1, Aviației (Program sâmbătă și duminică)

    Haideți să vizionăm un număr pregătit de două fetițe talentate care au luminat scena festivalului Best Star ca niște licurici! Frumos sincronizate și tare vesele, micuțele noastre au demonstrat că prietenia și dansul fac cea mai bună echipă.

    ⭐ A fost o adevărată bucurie să le privim evoluția sclipitoare! Bravo, fetelor, pentru progresul și atitudinea din ultimele luni!

    Sector 4, Berceni (Program marți și vineri)

    Mai jos urmărim câteva secvențe din numărul de acrodance prezentat în concursul de la Palatul Copiilor. Am fost tare încântate să vedem micuțele pe scenă, curajoase și vioaie!

    🌟Felicitări, fetelor! Suntem mândre de voi! V-ați mobilizat tare frumos după doar câteva săptămâni de pregătire.


    Capitolul 2:

    Festivalul de dans Grand Dance


    @acs_proaktiv

    💎 Atmosferă de gală la Sala Luceafărul! 👑 În decorul de poveste al festivalului de dans și gimnastică 𝑮𝒓𝒂𝒏𝒅 𝑫𝒂𝒏𝒄𝒆, fetițele antrenate de Firica Doina s-au integrat perfect. Cu rochițele lor roz și cercurile strălucitoare, au completat basmul pe covorul de concurs. Iar prestația lor a fost de 𝗔𝘂𝗿! Cu mare bucurie și emoție, și-au primit trofeele binemeritate. 🏆 Transpunând publicul într-un exercițiu ca o „joacă de copii”, mini-gimnastele noastre au făcut ca sincronul și precizia aruncărilor să pară floare la ureche. 🧚‍♀️✨ Însă, dincolo de zâmbete, ele sunt fetițe extrem de serioase. De la cea mai mică (doar 7 anișori) la cea mai mare (9 ani), muncesc cu sârg câte 2 ore pe zi, în fiecare marți și joi, în sala noastră din Sectorul 1. 🩰 💖 Vrei ca și prințesa ta să crească în echipa noastră unită? Știm că îți dorești pentru ea un mediu cald unde să învețe flexibilitate, ambiția și finețea prin cursuri de gimnastică ritmică, așa că te așteptăm cu drag alături de noi! Scrie-ne un mesaj în privat pentru detalii și înscrieri. 📲✨ Mulțumim, Geanina Neagu pentru organizare și juraților pentru apreciere! Revenim cu drag și la următoarele ediții! 🤝 #evenimentecopii #spectacolecopii #spectacol #gimnastica #cursurigimnastica @Sarah💋 @Anelisse Mirea

    ♬ My Little Baby – Wiliam Show

    Atmosferă de gală la Sala Luceafărul!

    👑 În decorul de poveste al Festivalului de dans și gimnastică Grand Dance, fetițele antrenate de Firică Doina s-au integrat perfect. Cu rochițele lor roz și cercurile strălucitoare, au completat basmul pe covorul de concurs.

    Iar prestația lor a fost de Aur! Cu mare bucurie și emoție, și-au primit trofeele binemeritate.

    Transpunând publicul într-un exercițiu ca o „joacă de copii”, mini-gimnastele noastre au făcut ca sincronul și precizia aruncărilor să pară floare la ureche.

    Însă, dincolo de zâmbete, ele sunt fetițe extrem de serioase. De la cea mai mică (doar 7 anișori) la cea mai mare (9 ani), muncesc cu sârg câte 2 ore pe zi, în fiecare marți și joi, în sala noastră din Sectorul 1.

    Sector 1, Arcul de Triumf  (Program marți și joi)

    Vă invităm să urmăriți un număr de gimnastică ritmică cu cercurile, pregătit de 4 fetițe tare vesele și istețe. Cu cercurile lor strălucitoare, ele ne surprind la fiecare apariție pe scenă, scoțând noi mânuiri interesante și lansări spectaculoase din “cutiuța lor cu surprize”!

    ⭐ Felicitări, mititelelor și doamnei antrenor, pentru modul în care reușiți să surprindeți publicul!

    Credem cu tărie că fiecare copil merită propriul moment de glorie.

    Pentru noi, performanța înseamnă să oferim fiecărei fetițe oportunitatea de a-și descoperi potențialul. De aceea, participăm la evenimente cu tot grupul. De la începătoarele care fac primii pași plini de entuziasm, până la avansatele noastre care ne încântă cu precizia lor. Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Din contră, încurajăm fiecare fetiță să își depășească limitele și să se transforme într-o campioană a încrederii în sine.

    ‧♪ 𝄞˚Astfel, scena devine laboratorul nostru pentru curaj. Aici, ele învață să fie motivate, să creadă în abilitățile lor și să savureze fiecare reușită.

    Așa clădim caractere: prin curajul de a-și controla emoțiile în fața publicului, prin motivația de a arăta ce au învățat și prin bucuria de a fi susținută de echipă.

    Emoții…

    Entuziasm

    Susținere


    Capitolul 4:

    Publicul o așteaptă pe fetița ta sub lumina reflectoarelor

    Află cum o poți înscrie!

    Clubul Sportiv pentru copii, București

    Vrei ca și prințesa ta să crească în echipa noastră unită? Visezi să crești o mică campioană?

    Știm că îți dorești pentru ea un mediu cald unde să învețe coordonarea, ambiția și finețea prin cursuri de gimnastică ritmică și dans, așa că te așteptăm cu drag alături de noi!


    Ai observat că fetița ta are energie, îi place să danseze sau are o flexibilitate naturală?

    Ușile sălilor noastre sunt mereu deschise pentru fetițe curajoase care vor să descopere tainele gimnasticii ritmice și ale dansului.

    La cursurile noastre, nu învățăm doar pași de dans sau mânuiri de obiecte, ci construim mentalități puternice, eleganță, naturalețe și prietenii pe viață.

    Dacă ești în căutare de activități de weekend pentru copii și părinți în București și vrei să descoperi un loc plin de energie pozitivă, clubul copiilor de la Pro Aktiv este destinația perfectă!

    ‼️ Nu lăsa talentul să aștepte! Înscrie-ți micuța la cursurile de dans și gimnastică la grupa potrivită pentru ea.

  • Ultima verificare la Trofeul Prahovei – gimnastică ritmică

    Ultima verificare la Trofeul Prahovei – gimnastică ritmică

    Grupa de performanta Pro Aktiv

    Un nou weekend, o nouă reușită!

    Într-o competiție care a îmbinat căldura și prietenia cu exigența și profesionalismul, gimnastele noastre au făcut încă un pas înainte, crescând în acuratețe și expresivitate.

    Concursul de gimnastică ritmică a reunit participante din Republica Moldova și din România, oferind un cadru competițional valoros. Din București au fost prezente sportive de la ACS Pro Aktiv, CS Olimpia, ACS Dandri, alături de cluburi din țară precum ACS Ritmic Aly Gym și ACS Carla Ritmic Gim din Brașov, CSM Ploiești, CS Victoria Cumpăna și CS Glina.

    Dimineață începută în mișcare

    Încă de la ora 7 dimineața, fetițele erau deja coafate, fardate și pregătite să pășească pe covor. Au început încălzirea când soarele încă se lăsa așteptat, iar, în ciuda vremii răcoroase, s-au comportat ca o adevărată echipă de mici profesioniste, concentrate și determinate.

    Demonstrație – ansamblu de gimnastică ritmică cu cercurile

    Un moment mult așteptat a fost prezentarea ansamblului nostru cu cercuri, ca număr demonstrativ. Deși compoziția este una recent învățată de fetele din grupa de performanță, a fost o primă reprezentație promițătoare, ce a radiat gingășie.

    MEDALIILE GIMNASTELOR

    Rezultate îmbucurătoare

    Medaliile adăugate la colecție după Trofeul Prahovei:

    Exercițiul fără obiect: Sofia🥇 , Amedeia🥇 , Eva , Anastasia 🥈, Ana 🥈 , Daria🥉

    Exercițiul cu coardă: Anastasia 🥈, Flavia 🥈, Milana🥈 , Ana🥉

    Exercițiul cu panglică: Flavia🥈

    Următoarea noastră aventură ne poartă către Cheile Grădiștei, unde va avea loc Campionatul Național de Gimnastică Ritmică, dedicat categoriilor de junioare – individual. Urmează emoții mari, muncă intensă și momente care ne vor pune din nou pasiunea la încercare.

    De acum înainte ne așteaptă adevăratele provocări, iar noi suntem gata să le întâmpinăm cu aplomb și eleganță!

    ⋆.˚✮ Mulțumiri gazdelor de la CSM Ploiești pentru invitație și felicitări pentru organizarea exemplară! ✮˚.⋆

    Descoperă ultimele noastre aventuri prin universul gimnasticii ritmice.

    Jurnal Video al activității noastre

    Rezumatul video îl găsiți pe TikTok, acolo unde postăm vloguri de concurs în stilul modern al fetițelor noastre.

    @acs_proaktiv

    Un nou weekend, o nouă reușită! Într-o competiție care a îmbinat căldura și prietenia cu exigența și profesionalismul, gimnastele noastre au făcut încă un pas înainte, crescând în acuratețe și expresivitate. Medaliile adăugate la colecție după Trofeul Prahovei: Exercițiul fără obiect: Sofia 🥇, Amedeia 🥇, Eva 🥈, Anastasia 🥈, Ana 🥈, Daria 🥉 Exercițiul cu coardă: Anastasia 🥈, Flavia 🥈, Milana 🥈, Ana 🥉 Exercițiul cu panglică: Flavia 🥈 Un moment mult așteptat a fost prezentarea ansamblului nostru cu cercuri, ca număr demonstrativ. Deși compoziția este una recent învățată de fetele din grupa de performanță, a fost o primă reprezentație promițătoare, ce a radiat gingășie. 💜 🙏🏻 Mulțumiri gazdelor de la CSM Ploiești pentru invitație și felicitări pentru organizarea exemplară! De acum înainte ne așteaptă adevăratele provocări, iar noi suntem gata să le întâmpinăm cu aplomb și eleganță! #dreamteam #performanta #gimnasticabucuresti #cursuridans #cursurigimnastica

    ♬ Funky Lo-fi Vides (P-funk Jazz) – Gazelle